Poet uitat sunt... fără de nume..

COPIL ORFAN

Te trezeşti copile fără mamă, fără gînd,

Doar un gînd te ţine, să ai mamă pe pămînt.

În al ceasului trecut ce ţi-a provocat durere,

Azi tu spui că a trecut, iar durerea vine.

Eşti străin în lume, şi al său în stradă,

Nu porţi nici un nume, strini orfan te cheamă.

În tăcerea nopţii, te trezeşti transpirat,

Strigi cuvîntul mama cu glasul încordat.

În pustiul negru unde luna-i spre apus

Spre enorma amărâre, doar tăcerea ţi-a răspuns.

Şi ţi-a tăiat suflarea, o oarbă întrebare:

- De ce eu? Nu altul? Aştept o îndrumare!

De mamă sunt uitat şi de soartă şters

C-aveţi şi ce nu am, şi ce-mi doresc imens.

Ah, vreau şi eu în fine o pace sufletească,

Să fiu cuprins de mamă, căldură părintească.

Să fiu orfan nu vreau, abandonat nu voi

Să mă gîndesc azi cu frică la nevoi.

Purtînd de grijă întruna să fac în ierni geroase

O altă adăpostire pentru nopţi ploioase.

O bucată de pânică aruncată lîngă urnă

Cineva-i dă cu piciorul, tu de jos o duci spre gură.

Iar în buzunar păstrezi o batistă cenuşie,

Ce o porţi ca o avere cu lacrimi o mie.

În strada larg deschisă, urmăreşti trecînd pe rînd,

Al trecătorilor priviri peste un copil păşind...

Cu durere-n suflet şi lacrimi sub gene,

Cu mâna abia întinsă o speranţă cere.

Un copil în stradă de trecători uitat,

Si o lume-n ceată păşesc neîncetat.

Portugalia

Noiembrie 2013

Cocieri Andrei

DESTINUL

Pe-o filă albă arunc haios, cuvinte împrăştiate,

Idei spontane strecorând şi gînduri sfâşiate;

De unde iau, spre unde adun, rămîne-un gol imens,

Asurzite şoapte, cuvinte conturate în pustiul dens.

O lume veche, un port străin, îmi ancorez destinul,

Un loc pustiu, pămînt ne viu, ce dulce-mi este chinul;

Am adunat din piatră praf, în goluri aruncate,

Pierdute în etern trecut, de ani au fost spălate.

Ochii-mi sunt îngreunaţi, cu pleoape timpul număr,

Mişcînduse-n tandem solemn, încet, umăr la umăr,

Sunt soarta şi norocul meu, bizară şi rebel,

Aproape şi departe-i ţin, turnate-ntr-un inel.

Privirea şi cuvîntul, îmi sunt legate-n lanţ,

Iar din adînc ecoul se topeşte rece-n şanţ;

Din piatră greu izvoare mercuriu topit,

Deasupra gîndurilor moarte se-ntinde cerul înegrit.

C-o neagră umbră mă acoper, o neagră pană-n mînă ţin,

În larg privesc cu ochii negri, din zare negre păsări vin.

Sub talpe greu eu simt, pămîntul negru cum suspină,

În faţa ochilor mei grei, o viaţă văd străină.

Trimis am fost eu în exil, de propriul meu cuget,

Prin sticlă văd nestingherit cum timpul rece curge.

Prin sită fină strecurînd, emoţii încremenite,

Greşeli, ratări, realizări – amintiri întroienite.

Cine ştie cât rămâne-n veacul ăsta ca să port,

Tot purtînd al meu Destinul priponind-ul într-un port.

Şi-n nemărginite gînduri dintr-un orizont în altul,

Voi fi cel neauzitul, binecuvântat de-Naltul.

Cocieri Andrei
Februarie 2014

LIRICA AMARĂ

După clipul Metallica – Turn the page

- Unde eşti?

- Sunt aici..

- Unde pleci?

- Am să vin..

- Mă vei lăsa?

- Nici prin gând..

- Te voi aştepta.

- Mă întorc în curând... .

În străzi luminile se aprind, şi ziua trece-n seară,

Copila pare c-adormit, te pregăteşti tu iară.

În oglindă chip încremenit, mii de gânduri te îneacă,

Sub ochii cearcâne adînci, şi tinereţea-ţi seacă.

De mii de ori şi iar din nou, ai vrea ultima dată

În fustă scurtă, topic nou, de-a sexy îmbrăcată,

Cu ruj pe buze, ochi vopsiţi, make-up-ul’ ţi este gata

De clanţă tragi încetişor – să nu trezești tu fata.

Prin uşă ieşi de parca treci din rîu în largul mării,

De ce şi cum? ajuns ai fi, tu nu poţi da uitării

Tu una dintre soarte mii – decepţionate,

Sub umbra palidei lumini, vinzi dragoste pe-o noapte.

Maşini luxoase se opresc, te urci şi pleci îndată,

C-a doua zi să cumperi poţi, fetiţei îngheţată.

Nu-i pasă lor ce tu gîndeşti, ce spui lor nu le pasă,

O satisfacţie îşi fac, şi bani murdari îţi lasă.

Perceput-ai fi-nţeles,

Ori de câte ori ai mers

Dar nu poţi schimba a ta soartă,

De eşti vie, de eşti moartă.

În suflet piatra de calcar, o lirică amară,

O linie trasată-n gând cu-ncetul te omoară.

De-ai fi avut puteri să schimbi infernul într-un vis,

De-atâta timp trăieşti în el aştepţi un compromis.

În dimineaţa nouă vezi fetiţa cum zîmbeşte,

Când ochii de abia-i deschizi – ea dulce te priveşte.

Şi dintr-o clipă ai uitat de nopţile trecute,

Ce prinsă-n braţe reci, ca-ntr-o capcană petrecute.

Un val de stropi de soare în ochi verzi se oglindesc

Sângele pe-obrazu-i joacă chipului copilăresc.

Cuprinsă eşti de braţe mici cu şoapte te îngână

Păşind prin parcuri pe alei – de mână împreună.

Abia spre seară v-aţi întors, pe faţă iar apare

Tristeţe – ce ca pe-o mască porţi purpură la culoare.

Ţigările-ţi s-au terminat, fetiţa s-a culcat,

Nu din plăceri ci din nevoii în noapte ai plecat.