Cu ale sale aripi
cerul a acoperit,
O negură tristeţe
pe tine te cuprinde
Cu gînduri
irosite, cuvintul-ţi e amuţit.
Când nu mai ai pe
nimeni aproape ca să-ţi fie
În umbrele tacute
şi-n camere pustii,
Şi soarele pe
tine la faţă nu te ştie
Pe nume nu te
cheamă, te cheamă – tu nu vii.
Păşeşti prin lume
parcă curaj de n-ai avea
Să poţi să ţii
privirea în ochii tuturor,
Din labirintul
negru să nu mai poţi scăpa
Pe-al sorţii
întorsături să nu ai ajutor.
Deşi o
lume-ntreagă te-ar fi lăsat uitarii
Căzut în
adâncimea iluzilor, noroi,
Rămas
cerşind o soartă, pierdutelor cărării
Te urmăreşte-un
strigăt, un strigăt de strigoi.
Septembie 2014
Portugalia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu