BANUL

Toate-n lume au valoare,

Orice lucru are preţ.

Banu-i cel ce-ţi dă onoare,

Lumea intră în dispreţ.

Cerne-o forţă mişcătoare

Sugrumînd în calea lui

Pe cei, ce din păcat nu-l are

Îngenunchind în faţa lui.

Ce culori hipnotizante

Mistuind se face scrum,

Visurile arogante –

Se topesc în negru fum.

De uşor, îţi banul vine,

Vinzi sau cumperi ceva sfînt.

Dar nu iei numic cu tine,

Când te-or duce în mormânt.

Tot supus-a lumea mare,

Mame-şi lasă pui lor.

Cu speranţă trec hotare,

Unde mor de al lor dor.

Nu îi e de nimeni milă,

Nici de cei ce au plecat.

Nici de mica cea copilă,

De dor plînge ne-ncetat.

Din puţine fac întoarsă

Calea, spre a mai putea,

Şi se-n torc, la pui acasă

Pentru-ai mai îmbrăţişa.

Plec parinţi în lume alta,

Lasă tot în urma lor.

Iar copiii le vînd casa,

Pentr-un ban impunător.

Ori de câte ori îţi vine,

Tot mai cumperi ceva sfînt.

Dar nu iei numic cu tine,

Când te-or duce în mormânt.

Se înalţă noi castele,

Pe praguri zace domnul Ban.

Se topesc priviri în ele,

Cum n-a avut nici un sultan.

Pustiite locuri sfinte

Se îneacă în Glamour,

E un rău, luara-i minte

Cei dictat de banul dur.

O, maria Sa Dolarul,

Ştie orice moldovean

Din amic, tu faci duşmanul,

Dintr-un frate – un viclean.

Fratele pe-un frate vinde,

Legea fraţilor o trece

Uită chiar şi de-un părinte,

Ce-ntr-o casă piere rece.

Şi-n amurgul care-ţi vine,

Rogi să-ţi vie duhul sfânt.

Dar, te-or duce şi pe tine,

Vei fi singur în mormânt.

      Martie 2014 

 Cocieri Andrei